Chiftele cu baby spanac si ricotta

martie 25, 2014 | By

Cum spunea si Creanga, „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la”… :)), asa si eu:  Nu stiu cati  dintre voi sunt amatori de spanac, mai ales fiert, dar eu cand ma gandesc la spanacul fiert din copilarie nu am sentimente prea placute. Totusi, intr-o buna zi, am dat aici peste o reteta care m-a determinat sa scap de ororile trecutului si sa savurez spanacul atat de nutritiv si sanatos intr-o forma foarte gustoasa.

Despre spanac se crede ca isi are originea undeva in Persia antica . Negustorii din acea zona au adus spanacul in India, apoi, planta a fost introdusa si in China antica, unde era cunoscuta drept „leguma persana”.  Rapid, spanacul s-a raspandit in Sicilia, apoi Germania, Anglia, Franta , unde in 1533, Caterina de Medici cand a devenit regina Frantei  a insistat ca din acel moment, spanacul sa fie servit la fiecare masa. Chiar si pana in ziua de azi,  preparatele facute cu spanac se numesc datorita ei ”  a la florentine” , reflectand  originile familiei sale din Florenta.

Spanacul are o mare valoare nutritionala si este foarte bogat in antioxidanti. Contine multe vitamine, printre care  A,C, E, K magneziu, calciu, acid folic, zinc si multe altele. Mai multe despre spanac gasiti aici.

Ricotta ( mot-a-mot s-ar traduce „re-gatit”) este o branza de origine italina, din zer lapte de oaie. Contine 13% grasimi si in general se altereaza foarte repede. Bineineteles, ce gasim noi in comert contine cativa conservanti , care o fac sa reziste putin mai mult.  Ca si mascarpone, ricotta este un ingredient favorit atunci cand intalnim deserturi cu specific italian – cannoli, cheesecake, insa o regasim des si in pizza sau lasagna si ravioli.

De data aceasta nu vom face nici desert specific din Italia, nici paste sau pizza, ci ceva ce pe plaiurile mioritice  intalnim mult mai des : chiftele :).

Fie ca vreti sa convingeti copiii sa manance spanac (daca seamana cu mine 🙂 ), fie ca aveti pofta de chiftele , dar va doriti ceva mai putin caloric si vegetarian, va recomand cu drag aceasta reteta  de chiftele cu baby spanac si ricotta. De data aceasta eu am prajit chiftelele in putin ulei, insa daca vreti sa optati pentru cea mai sanatoasa varianta, le puteti coace in cuptor.

Ingrediente:

  • 300g baby spanac
  • 150g ricotta
  • 50g parmesan
  • 2-3 linguri de pesmet + extra pentru final
  • 1 ou
  • sare, piper

Punem la fiert o oala cu apa si putina sare si in momentul in care apa incepe sa fiarba, punem spanacul (spalat si curatat, daca nu gasiti in comert pungile acelea cu spancul gata de servit). Il lasam cateva minute la fiert, pana se inmoaie, apoi il lasam intr-o sita la racit.

Cand s-a racit spanacul, il stoarcem bine, bine cu mana si il tocam marunt. Peste el adaugam ricotta, parmesanul, pesmetul, oul, sarea si piperul si amestecam bine. Aluatul trebuie sa poata fi manevrat usor in timp de formam bile, daca nu este asa de la inceput mai adaugam o lingura de pesmet.

Formam din tot amestecul bile , pe care apoi le dam prin pesmet si le aplatizam usor si cu atentie sa nu fie prea subtiri. Apoi, fie le punem in tigaie in ulei incins, fie le lasam la cuptor pana se rumenesc.

reteta adaptata de pe http://www.lauraadamache.ro/

Bon appétit!

Chiftele cu baby spanac si ricotta
Serves 12
Write a review
Print
Prep Time
15 min
Cook Time
15 min
Prep Time
15 min
Cook Time
15 min
Ingredients
  1. 300g baby spanac
  2. 150g ricotta
  3. 50g parmesan
  4. 2-3 linguri de pesmet + extra pentru final
  5. 1 ou
  6. sare, piper
Instructions
  1. Punem la fiert o oala cu apa si putina sare si in momentul in care apa incepe sa fiarba, punem spanacul (spalat si curatat, daca nu gasiti in comert pungile acelea cu spancul gata de servit). Il lasam cateva minute la fiert, pana se inmoaie, apoi il lasam intr-o sita la racit.
  2. Cand s-a racit spanacul, il stoarcem bine, bine cu mana si il tocam marunt. Peste el adaugam ricotta, parmesanul, pesmetul, oul, sarea si piperul si amestecam bine. Aluatul trebuie sa poata fi manevrat usor in timp de formam bile, daca nu este asa de la inceput mai adaugam o lingura de pesmet.
  3. Formam din tot amestecul bile , pe care apoi le dam prin pesmet si le aplatizam usor si cu atentie sa nu fie prea subtiri. Apoi, fie le punem in tigaie in ulei incins, fie le lasam la cuptor pana se rumenesc.
Bibi's Kitchen https://www.bibiskitchen.ro/
Share Button